Gura lumii

Gura lumii, 13.09.2016

gura-lumiiVorbesc cârcotaşii că un lider politic, care a ajuns să nu mai fie băgat în seamă decât de câţiva apropiaţi, se pare că va fi schimbat şi din postul pe care-l deţine în prezent. Cârcotaşii susţin pe la colţuri prin oraşul cu cetate, că este sigură înlăturarea omului nostru de pe funcţia de lider de organizaţie. Zvonerii povestesc că degeaba omul nostru mai speră să revină la ce a fost odată, că asta nu se va întâmpla. Cârcotaşii şuşotesc că omului i se pregăteşte mutarea foarte bine, la centru, iar în locul lui se pregăteşte să vină un apropiat de-al unui fost deputat de Hunedoara, scos puţin din viaţa politică, după ce a fost numit într-o agenţie. Aşa se face că, vorbesc gurile rele, omul nostru, fost mare şef pe la noi, nu are noroc şi va fi dat jos şi de pe scaunul pe care-l ocupă într-un partid mic. Că aşa-i în viaţă, iar prietenii ştiu de ce.

Spun gurile rele că un şefuleţ de pe la o instituţie judeţeană şi-a găsit un ajutor de nădejde, după ce era dat ca sigur pe lista cu „disponibilizaţi”. Omul nostru, pus pe vremuri de un fost şef în funcţie, vrea să continue să lucreze pe post, deşi spunea mereu că stă acolo cât va sta cel care l-a promovat. Însă, oamenii politici se schimbă nu de la o zi la alta, ci de la o oră la alta. Zvonerii susţin că omul nostru pare disperat şi şi-a găsit în instituţie un amic, cu care a lucrat mult timp la o firmă privată, care-l sprijină acum şi i-a pus o vorbă bună pe la şefii cei mari. Cam aşa stau lucrurile în instituţia cu pricina, unde toată lumea credea că, dacă se schimbă garda va fi totul corect şi frumos. Numai că, lucrurile se menţin ca pe vremuri, stau pe posturi pilele şi rudele. Însă, poate avem noroc şi vin procurorii pe acolo şi fac curăţenia de toamnă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura