Asociere benefică pentru comunitatea deveană
Consilierii locali şi-au dat girul pentru asocierea municipalităţii devene cu Spitalul Judeţean de Urgenţă, asociere ce vizează îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale la nivelul comunităţii, prin dotarea unor secţii ale spitalului cu aparatură de specialitate performantă, după cum subliniau primarul Devei, Mircia Muntean şi directorul medical al spitalului judeţean, Ioan Demeter.
Într-o primă fază, în baza sprijinului financiar (de aproximativ 15.000 de euro, acordat de municipalitate) va fi achiziţionat un videogastroscop (partea de tubulatură, care se uzează destul de repede din cauza volumului mare de lucru). Acesta va intra în dotarea Secţiei Interne II. Cu ajutorul aparatului, de care beneficiază sute de pacienţi din Deva sau din zona arondată acestui spital, pot fi puse diagnostice precoce în diverse afecţiuni gastrointestinale, cancere esofagiene sau gastrice etc.
Sprijinul acordat de primărie spitalului judeţean vine într-un moment economic mai critic pentru unitatea spitalicească. Edilii deveni s-au dovedit receptivi la problemele aşezământului de sănătate, poate şi datorită faptului că aproximativ 50 la sută din pacienţii spitalului provin din municipiu.
Începutul fiind făcut, cele două părţi vor colabora în continuare pentru îmbunătăţirea îngrijirilor medicale acordate locuitorilor Devei, dotarea cu alte echipamente medicale performante a secţiilor spitalului în vederea creşterii calităţii serviciilor medicale la nivel de municipiu şi, nu în ultimul rând, creşterea încrederii pacienţilor în potenţialul medical local.
Nu mai dati crezare aberatiilor debitate de unii cu mintea dusa si grave tulburari de personalitate!
De fapt, un condamnat ajuta un infractor si un impostor, restul sunt doar balarii…