Incendiu la cabana fostului viceprimar al Petrilei
Mai multe echipaje de pompieri din Petroşani şi Petrila au intrat în alertă, ieri dimineaţă, după ce a fost anunţat un incendiu la o cabană din zona Lunca Florii – Petrila, salvatorii temându-se de ce e mai rău.
Îngrijitorul locaţiei a cerut ajutor după ce a văzut că încăperea s-a umplut de fum. Dacă n-ar fi fost descoperit la timp, incendiul putea mistui întreaga cabană. Focul a pornit de la un coş de fum al unui şemineu şi a cuprins materialul lemnos cu care erau îmbrăcate mai multe grinzi de beton din apropiere. Militarii spun că scândura a ars mocnit între etajele cabanei şi pentru a lichida incendiul, au fost nevoiţi să decoperteze o porţiune din planşeu. Fosta cabană a minerilor de la Lunca Florii a fost achiziţionată de fostul viceprimar al localităţii Petrila, Constantin Ramaşcanu şi funcţionează cu circuit închis. Cabana are o capacitate de cazare pentru 24 de persoane şi s-a aflat în gestiunea Minei Petrila, iar mai apoi în subordinea administraţiei locale. La momentul izbucnirii incendiului, în imobil se afla doar angajatul care se ocupă cu întreţinerea şi paza. (M.Gânju)