Acţiune de prevenire a evenimentelor rutiere
Ieri, poliţiştii de la „rutieră” şi „ordine publică” au participat la o acţiune comună, desfăşurată pe principalele artere de circulaţie din judeţ, în scopul prevenirii evenimentelor rutiere. Timp de trei ore (în intervalul orar 6.00 – 9.00), ei au avut în vizor principalele cauze generatoare de accidente: viteza excesivă sau neadaptată condiţiilor meteo-rutiere, traversarea neregulamentară a străzii de către pietoni şi neacordarea priorităţii de trecere pentru pietoni.
În urma acestei acţiuni, poliţiştii au constatat o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice (autorizaţie provizorie de circulaţie expirată) şi au aplicat 97 de sancţiuni contravenţionale (dintre care 8 pentru depăşirea limitei legale de viteză), în valoare totală de 17.900 lei. Pentru nereguli tehnice, au fost retrase trei certificate de înmatriculare, iar pentru lipsă R.C.A. a fost ridicat un certificat de înmatriculare. (D. Popescu)