Sport

Derbi local în Liga a V-a, întrerupt după o bătaie generală

Ovidiu Mănăstire11-2-liga-a-v-a-22-noiembrie-pagina-11

Partida AS Sântămăria Orlea – Măgura Pui, din etapa a XIII-a a Ligii a V-a, s-a încheiat după doar 71 de minute, arbitrii decizând să pună capăt meciului după ce jucătorii celor două echipe s-au bătut între ei. „Eroii“ acestui nedorit eveniment sunt convocaţi azi, la Comisia de Disciplină din cadrul Asociaţiei Judeţene Hunedoara, anunţându-se sancţiuni drastice.
Au transformat terenul într-un ring de box
După ce s-au şicanat reciproc în săptămâna partidei, prin intermediul reţelelor de socializare, jucătorii rivalelor zonale AS Sântămăria Orlea şi Măgura Pui şi-au dat în petec în duelul direct. Gazdele au rămas în 10 oameni din minutul 30, prin eliminarea lui Ionescu iar oaspeţii au deschis scorul un minut mai târziu, prin Lupulescu. În minutul 71, a izbucnit o bătaie generală între jucătorii celor două echipe iar centralul Alexandru Bălan, din Deva, a hotărât să pună capăt partidei. Cazul va fi judecat azi, la Comisia de Disciplină a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara, ambele echipe riscând sancţiuni drastice.
Un caz similar s-a petrecut acum patru ani la partida de Liga a IV-a dintre Zarandul Crişcior şi Gloria Geoagiu, întrerupt în minutul 80, tot pentru violenţe.
Dacia Orăştie e din nou lider
Cum liderul Măgura Pui nu a terminat meciul, pe primul loc a trecut Dacia Orăştie, care a învins clar pe Zarandul Crişcior. Scorul etapei l-a realizat însă Mureşul Picaz, care a învins-o pe Cerna Lunca Cernii cu 15-0, jucătorul gazdelor, Paul Apati, marcând de opt ori. Surpriza etapei s-a produs la Beriu, unde Berianul a fost învinsă de Sargeţia Bretea Română iar Victoria Dobra s-a impus pe terenul lui CS Ghelari. Partida Ponorul Vaţa – Dacia Boşorod nu s-a disputat, oaspeţii neprezentându-se la meci iar gazdele au câştigat la „masa verde”.
Santos Boz a ajuns la minus
CSM Vulcan a învins clar pe Agrocompany Băcia, care însă, chiar dacă nu a acumulat nici un punct, nu mai deţine „lanterna roşie. Pe ultimul loc a ajuns Santos Boz, învinsă pe propriul teren de CS Comunal Ilia. Gruparea din Boz are în clasament -3 puncte, după ce a fost penalizată de Comisia de Disciplină din cadrul AJF Hunedoara pentru că părăsit terenul de joc înaintea expirării timpului regulamentar în duelul din etapa trecută, cu Victoria Dobra. Rezultatul a rămas cel înregistrat în momentul întreruperii, 5-1 pentru gazde, iar Santos Boz are în total nouă puncte de penalizare în acest sezon, primele şase fiindu-i acordate pentru că a folosit trei jucători pe fals în duelul cu Cerna Lunca Cernii.
Liga a V-a, etapa a XIII-a
Santos Boz – CS Comunal Ilia 2-6
Berianul Beriu – Sargeţia Bretea Română 2-3
AS Sântămăria Orlea – Măgura Pui 0-1 – întrerupt în minutul 71
Dacia Orăştie – Zarandul Crişcior 6-0
Mureşul Pricaz – Cerna Lunca Cernii 15-0
Ponorul Vaţa – Dacia Boşorod 3-0 – la „masa verde”
CSM Vulcan – Agrocompany Băcia 7-0
CS Ghelari – Victoria Dobra 0-2

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura