Comunitate

Stand de carte al Editurii Humanitas, la Biblioteca Judeţeană

Până în 28 februarie, hunedorenii sunt aşteptaţi la Secţia de Artă şi Carte Franceză din cadrul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu”, aici fiind amenajat un stand de carte cu vânzare al Editurii Humanitas din Bucureşti. Preţurile volumelor sunt foarte atractive, iar oferta este una vastă.
“Înfiinţată în anul 1990, această editură a devenit în momentul de faţă una dintre cele mai prestigioase edituri din România care funcţionează în cadrul holdingului Humanitas. Primele apariţii editoriale au avut un profil cu precădere umanistic, însă cu timpul tematica s-a extins şi a acoperit o arie extrem de vastă, de la beletristică la filosofie, de la istorie la religie şi sociologie, de la memorii-jurnale la politologie. De asemenea, Editura Humanitas trimite pe piaţa de carte albume de artă, cărţi pentru copii şi manuale şcolare etc. Cele peste 550 de titluri care apar anual sunt grupate în 50 de colecţii şi serii de autor, foarte apreciate şi bine primite de un public avizat. Editura a publicat autori români de prestigiu, iar colecţia „Cartea de pe noptieră” propune romane de succes din literatura universală, dar şi din literatura română. De asemenea, au fost editate numeroase volume dedicate monarhiei româneşti, marilor figuri politice din România interbelică, lucrările de istorie ale lui Lucian Boia, memorii ale rezistenţei anticomuniste etc. Cele peste 130 de colecţii şi serii acoperă un spaţiu vast din toate marile domenii ale cunoaşterii şi culturii: literatură, politică, ştiinţe sociale, istorie, religie, călătorii, istoria ideilor etc. Din anul 2007, a fost înfiinţată şi Editura Humanitas Fiction, profilată pe literatură străină, în trei colecţii prestigioase: Raftul Denisei, Thriller&Mystery şi Cocktail“, a precizat Sebastian Bara (foto), managerul Bibliotecii Judeţene. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura