Comunitate

Noua grădiniţă din Sântămăria-Orlea a fost inaugurată

După ce lucrările au fost recepţionate la finele anului trecut, grădiniţa nou construită în Sântămăria Orlea a fost inaugurată luni, când a primit şi binecuvântarea religioasă printr-o slujbă de sfinţire oficiată de preotul paroh Gelu Balica.
La festivitate au luat parte reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene precum prefectul Valer Ungur, managerul Bibliotecii Judeţene Ovid Densusianu – Sebastian Bara şi inspectorul şcolar general – Maria Ştefănie.
„Investiţia a însumat 900.000 de lei, din care 700.000 reprezintă bani de la Ministerul Educaţiei, diferenţa asigurând-o de la bugetul local. Capacitatea obiectivului este de 40 de locuri, iar condiţiile oferite preşcolarilor sunt unele foarte moderne. Nu vreau să par lipsit de modestie, însă sunt grădiniţe de la oraş care nu se bucură de asemenea condiţii. Cele două săli de clasă au fiecare grup sanitar, există încă o sală multifuncţională, cabinet medical, depozit de materiale, iar încălzirea se face de la centrala termică. Le urez succes în actul educaţional cadrelor didactice şi la cât mai multe bucurii celor mici. Momentan, grădiniţa găzduieşte 15 copii de care se ocupă educatoarea Adriana Nicoară, însă din următorul an şcolar, numărul celor înscrişi va ajunge la 20”, a precizat Dumitru Oprean, primarul comunei Sântămăria Orlea. (M. Şerban)

One thought on “Noua grădiniţă din Sântămăria-Orlea a fost inaugurată

  • PSD ul receptioneaza, inaugureaza, taie motul, boteaza, re-boteaza ….
    Mai faceti bai tovarasi copii, ca de taiat panglici la acelasi „obiectiv” sunteti mesteri. Nu are gradinita aia atatea locuri de cate ori o receptionati/inaugurati voi.

    In decembrie 2016 cantati asa:


    Final de an cu recepţie la noua grădiniţă din Sântămăria-Orlea
    20 decembrie 2016 – Magdalena Şerban
    În acest final de an, Moş Crăciun a fost mai mult decât darnic cu administraţia publică din Sântămăria-Orlea, noua grădiniţă de aici fiind recepţionată ieri, în prezenţa unor reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, ai IŞJ Hunedoara, respectiv a constructorului şi a proiectantului.

    Succesuri tovarasi

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura