O tonă de fân, mistuită de flăcări
La sfârşitul săptămânii trecute, pompierii hunedoreni au intervenit pentru stingerea a şapte incendii în mai multe localităţi din judeţ.
Potrivit reprezentanţilor ISU Hunedoara, unul dintre ele s-a petrecut la o casă a unei familii din Lupeni, flăcările manifestându-se la coşul de fum necurăţat. Pompierii au intervenit cu două autospeciale cu capacitate de 5.000 şi 9.000 de litri şi o ambulanţă de prim-ajutor de tip B2. Alte două echipe de pompieri de la Detaşamentul Deva au intervenit pentru stingerea unor deşeuri de carton şi plastic care au luat foc în incinta unei societăţi comerciale. Un alt incendiu s-a produs în localitatea Toteşti, unde a ars aproximativ o claie de o tonă de fân, la care a acţionat Garda de intervenţie Rîu de Mori cu o autospecială cu capacitate de 9.000 litri. Flăcările au plecat de la un alt foc aprins lângă claia de fân. (N. Bumbac)