ActualitateFlash

Un pensionar din Hunedoara şi-a recuperat banii uitaţi în bancomat. O poliţistă locală isteaţă şi cinstită!

Natalia Bumbac

Un hunedorean de 67 de ani care a uitat să ridice banii din fanta unui bancomat, amplasat pe peretele exterior al sediului nou al Primăriei Hunedoara, a reuşit să-şi recupereze paguba datorită unei angajate a Poliţiei Locale a municipiului.

În 13 aprilie, în timp ce se afla la serviciu, o angajată a Poliţiei Locale Hunedoara a găsit 1.700 de lei într-un bancomat instalat pe peretele clădirii noi a primăriei din localitate. Poliţista locală Gabriela Aurora Vărzare a auzit, între orele 10.00 şi 10.30, că bancomatul CEC Bank scotea un sunet (piuit). A mers să îl verifice şi a constatat că în fanta pe unde se eliberează banii era un teanc de bancnote. Mai întâi a verificat zona pentru a vedea dacă este vreo persoană în apropiere care ar fi putut uita banii, dar nu a văzut pe nimeni. Drept urmare, a ridicat banii şi i-a numărat, constatând că este vorba de o sumă de 1.700 de lei, formată din 34 de bancnote de 50 de lei. Poliţista locală nu a găsit în locul în care se află bancomatul nici o chitanţă sau vreun card care să o ajute la identificarea persoanei care a uitat banii, prin urmare i-a predat Poliţiei municipiului Hunedoara.
Potrivit comisarului Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, ieri, poliţiştii, ajutaţi de reprezentanţii băncii de care aparţine bancomatul unde au fost găsite bancnotele au reuşit să identifice păgubitul, fiind vorba despre un pensionar de 67 de ani, din municipiul Hunedoara.

One thought on “Un pensionar din Hunedoara şi-a recuperat banii uitaţi în bancomat. O poliţistă locală isteaţă şi cinstită!

  • Nici-un bancomat din Romania nu-ti elibereaza dintr-o transa aceasta suma.
    Interesati-va pe aceasta tema inainte de a posta.
    1.700 de lei este foarte posibil .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura