Dosar penal pentru o husă de telefon şi un pumn între ochi
Un bărbat de 65 de ani din Petroşani va fi anchetat pentru tâlhărie, după ce a furat o husă de telefon mobil dintr-un magazin şi l-a lovit cu pumnul în faţă pe vânzător.
Agresorul a fost depistat de poliţiştii de la Transporturi Feroviare în Gara oraşului Simeria. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că în 6 aprilie, bărbatul a intrat într-un magazin din Petroşani, de unde a furat o husă de telefon mobil. În momentul în care angajatul societăţii comerciale a încercat să-l prindă, l-a lovit cu pumnul peste ochi şi a fugit. Petroşăneanul de 65 de ani acuzat de tâlhărie va fi cercetat în stare de libertate. (N.Bumbac)