Catalog on-line pentru şcolile din Deva
Primăria Deva, în colaborare cu alte instituţii şi două firme private, le pregăteşte şcolarilor şi părinţilor lor din municipiu o surpriză de proporţii. Este vorba de înfiinţarea unui program on-line prin intermediul căruia cadrele didactice vor informa părinţii despre notele, absenţele sau activităţile copiilor lor, elevi la şcolile din Deva. Informaţiile vor fi la dispoziţia părinţilor instantaneu cu introducerea lor în programul respectiv.
„Împreună cu inspectorul şcolar general, prof. dr. Maria Ştefănie şi inspectorul şcolar general adjunct, Marta Mate, am avut o întâlnire cu reprezentanţii firmelor Orange România şi iTom Solutions, pentru a discuta despre condiţiile înfiinţării unui catalog on-line. Asta pentru ca părinţii să afle în timp real ce note au primit copiii lor la şcoală, sau dacă lipsesc de la ore nemotivat. Credem că în acest fel ar putea fi combătute abandonul şcolar sau rezultatele slabe la învăţătură”, a declarat Răzvan Mareş, viceprimarul municipiului Deva. Acesta a mai spus că în Giurgiu a fost deja implementat un astfel de catalog on-line, iar acces în program vor avea doar profesorii, elevii şi părinţii lor. (N. Bumbac)