Gura lumii

Gura lumii, 29.05.2017

Un sindicalist cu aspiraţii de politician, despre care gurile rele spun că ar fi în stare să-şi vândă şi sufletul pentru un loc de demnitar, a fost luat în vizor de nişte băgăcioşi. Bârfitorii susţin că pe perioada în care a dat sindicalismul pe şefie, omul şi-a înfiinţat o firmuliţă şi a drenat din conturile societăţii la care lucra un sac de bani. Este adevărat că firma nu este deschisă pe numele său, însă băieţii curioşi au adunat dovezi care să susţină faptul că el este în spate şi tot el, beneficiarul. Conform informaţiilor furnizate chiar de apropiaţii săi, anchetatorii au aflat că sindicalistul şi-a direcţionat fonduri pe metoda clasică, adică pentru prestări servicii. Bârfitorii susţin că la compania la care lucra individul, pe hârtie, s-au făcut o serie de amenajări peisagistice, cosmetizări ori îmbunătăţiri la spaţiile de lucru. Adică servicii ce ar fi greu de contorizat şi de pe urma cărora se fac bani frumoşi.

Gluma s-a îngroşat pentru un afacerist dintr-o zonă cu lămpaşe care s-a îmbogăţit din vânzarea vechiturilor. Gurile rele spun că zilele trecute au descins la firma sa mai mulţi băieţi cu chipiu şi cunoştinţe solide de contabilitate. Aceştia i-au luat la puricat toate hârtiile şi au descoperit că băgase la buzunar bani care ar fi trebuit să ajungă la stat. Bârfitorii mai spun că individul s-a blindat de acte după ce a mai avut probleme asemănătoare şi în trecut, dar evaziunea poate fi dovedită. Cum ancheta cere timp, anchetatorii nu au decis încă să alerteze băieţii cu cătuşe. Gurile rele spun că afaceristul cam tremură şi-şi caută o „pilă”, pentru a face uitat raportul controlului de zilele trecute. A şi scos din conturi o sumă mare de bani pentru a cotiza celor ce îl vor ajuta să scape de iminenta anchetă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura