Sport

Jiul Petroşani, dublă calificare la juniori

Echipele de juniori Under 17 şi Under 19 ale Jiului Petroşani, campioane judeţene la această categorie de vârstă, au trecut de etapa interjudeţeană, calificându-se în faza următoare a competiţiilor naţionale. Echipa de juniori A1 (Under 19) a trecut de Ştiinţa Turceni iar trupa de juniori B1 (Under 17) a eliminat pe Olimpia Aiud.

Calificată după prima partidă la juniori Under 19
Echipa de juniori A1 a obţinut o calificare fără emoţii în faţa grupării Ştiinţa Turceni, cea pe care o întâlnise şi anul trecut în aceeaşi fază a competiţiei. Gruparea antrenată de Cosmin Kandut, Sorin Ghiţan şi Damian Militaru a învins cu 5-0 pe teren propriu, asigurându-şi astfel calificarea după prima partidă. Returul a fost o simplă formalitate, iar la Turceni, alb-negrii au cedat cu 3-4, un rezultat care nu a mai contat decât pentru palmares. Jiul a făcut astfel pasul către faza semifinală, unde s-au calificat 20 de grupări, acestea urmând să fie împărţite în patru grupe de câte cinci echipe. Câştigătoarele acestor grupe se vor califica la turneul final.

Victorie dramatică la juniori Under 17
Mult mai dificilă a fost „dubla” grupării de juniori B1, alb-negrii trecând de campioana judeţului Alba, Olimpia Aiud. În partida tur, jucată la Aiud, cele două formaţii au încheiat la egalitate, scor 0-0. În retur, Jiul s-a impus cu 1-0, prin golul marcat în minutul 51 de către Iordache, având şi noroc în minutul 80, când oaspeţii au trimis mingea în transversală. Pentru prima dată, Jiul Petroşani a făcut pasul către etapa semifinală a acestei categorii de vârstă, unde s-au calificat opt echipe. Acestea vor fi împărţite în două grupe iar primele clasate vor obţine accesul în finală. (Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura