Cartier de case pentru tineri pe Dealul Paiului
Ieri, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Devei, Răzvan Mareş (foto), a anunţat că Ministerul Apărării Naţionale şi-a dat acordul pentru un schimb de terenuri.
Este vorba de Poligonul de pe Dealul Paiului, care va fi dat la schimb, municipalităţii, cu alte două suprafeţe, una în zona Râului Mureş (14 hectare), şi cealaltă în Bârcea Mică (20 de hectare).
„Terenul îl vom da tinerilor pentru construirea de case. De terenuri vor beneficia 1.000 de tineri. În prezent, se dau 250 metri pătraţi pentru fiecare, însă vrem să creştem această suprafaţă, măcar la 350 de metri pătraţi.
Primăria dă Ministerului Apărării 34 de hectare, iar noi primim, la schimb, 28 de hectare, cât are Poligonul de pe Dealul Paiului. Acolo, tinerii vor putea să-şi ridice locuinţe”, a declarat viceprimarul Devei, Răzvan Mareş. Apărarea îşi va face un nou poligon, la Bârcea Mică.