Sport

Deva va avea în premieră o competiţie de semimaraton

La începutul lunii septembrie, în municipiul reşedinţă de judeţ se va organiza pentru prima dată un semimaraton, pe un traseu care va avea o lungime de 21 de kilometri. Acesta va duce mai departe tradiţia Crosului Devei, competiţie ce în 2017 va atinge a treia ediţie.

Eveniment dezvoltat în fiecare an
După ce în 2015 şi 2016 au avut loc primele două ediţii ale Crosului Devei, în acest an, tradiţionala întrecere destinată iubitorilor de alergare se va transforma. Crosul Devei va deveni Semimaratonul Devei, având ca noutate o cursă de 21 de kilometri, destinată în primul rând sportivilor experimentaţi în acest gen de competiţii, şi alte trei trasee destinate amatorilor. Evenimentul se va desfăşura în 10 septembrie iar iniţiativa i-a aparţinut lui Velu Căluşer, cel care a organizat şi primele două ediţii ale Crosului Devei. „Este primul semimaraton organizat în Deva, pentru prima dată se va alerga în mod oficial 21 de kilometri în oraşul nostru. În 2015 am început cu paşi mărunţi, am încercat să venim aproape de oameni şi să implementăm plăcerea de a alerga. În 2016 am adus în plus traseul turistic, de şapte kilometri, şi am avut alergători din alte judeţe. Deva are nevoie să iasă din anonimat, să se dezvolte, şi prin această competiţie oraşul va avea promovare. Traseul de 21 de kilometri se va desfăşura atât în interiorul Devei cât şi în împrejurimi, care sunt extraordinar de frumoase”, a spus Velu Căluşer.

Patru trasee pentru fiecare categorie de alergători
Pe lângă traseul de 21 de kilometri, Semimaratonul Devei va avea alte trei trasee. Traseul Turistic are o lungime de şapte kilometri şi este dedicat alergătorilor care au câştigat experienţa atât a competiţiilor de amatori cât şi a gestionării corecte a energiei. Acest traseu are o dificultate aparte, prin parcurgerea unei distanţe de şapte kilometri, ascensiunea unei denivelări de 45 de grade şi urcarea a 250 de trepte în interiorul Cetăţii Deva. Traseul Amatorilor are o lungime de 3,8 kilometri şi este dedicat tuturor amatorilor care se află la primele experienţe competiţionale şi care doresc să practice din plăcere alergarea. În schimb, Traseul Familiilor are o lungime de 800 de metri şi este dedicat tuturor familiilor care doresc să-şi îndrume şi să-şi susţină copiii în practicarea sportului şi a unui stil de viaţă sănătos. (Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura