Simota, de la Bacău la Vaslui
Afaceristul Alin Simota (foto) schimbă penitenciarele ca şosetele. În două săptămâni de când a fost ridicat de pe aeroport, Simota s-a plimbat prin trei închisori. Iniţial, a fost încarcerat la Rahova, după care a fost transferat la Penitenciarul Bacău. Acum, se află tot într-o închisoare din zona Moldovei. „Deţinutul a fost transferat la Penitenciarul Vaslui, motivul exact al transferului nefiind o informaţie de interes public”, a declarat subinspectorul de penitenciare Mihaela-Cristina Enache, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Aceasta a mai spus că, în conformitate cu legile în vigoare, persoanele private de libertate pot fi transferate în funcţie de cererile organelor judiciare sau a numărului de locuri disponibile din penitenciar, precum şi din alte motive. (N.Bumbac)
Omu e in excursie. Ha ha ha
Taci dracului de praduitor ba PERASIFON. Tu si Literosu sinteti cei mai mari praduitori din judetul Hunedoara. La puscarie cu voi.