Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului începe cu probele scrise
Sesiunea de toamnă a examenului naţional de Bacalaureat 2017 începe astăzi. Spre deosebire de anii trecuţi, sesiunea curentă va debuta, în premieră, cu probele scrise.
Astfel, candidaţii înscrişi în această sesiune sunt aşteptaţi să susţină astăzi proba scrisă la Limba şi literatura română. În 22 august se va desfăşura proba de Limba şi literatura maternă, iar miercuri, 23 august – proba obligatorie a profilului. Testele scrise se vor încheia joi, 24 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării.
Potrivit profesoarei Claudia Anca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, în sesiunea de Bacalaureat din această toamnă s-au înscris, în total, 800 de absolvenţi de liceu din promoţia 2016-2017 şi din promoţiile anterioare. Totodată, au fost organizate trei centre pentru susţinerea examenelor la nivel de judeţ, câte unul în municipiile Deva (Colegiul Naţional „Regina Maria”), Hunedoara (Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara”) şi Petroşani (Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”). Probele orale vor începe vineri, 25 august şi se vor încheia în 31 august, rezultatele finale urmând să fie afişate în 6 septembrie. (N.Bumbac)