Viteza prea mare şi anvelopele de vară i-au scos de pe drum
Maximilian Gânju
Doi şoferi au fost implicaţi în două accidente rutiere cauzate de viteză şi neechiparea autoturismelor cu anvelope de iarnă. În urma celor două accidente au fost rănite trei persoane, printre care şi un copil.
Ambele evenimente au avut loc pe DN 66, unul la ieşire din Petroşani, iar celălalt la câţiva kilometri distanţă, în zona Merişor.
Un şofer din Uricani, în vârstă de 57 de ani, într-o curbă deosebit de periculoasă, a intrat cu viteză prea mare în condiţiile în care drumul era alunecos din cauza ninsorii. Autoturismul său a derapat şi a lovit o bornă amplasată pe marginea drumului, după care s-a oprit, în urma impactului cu un copac. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea uşoară a unei femei în vârstă de 50 de ani şi a unei minore în vârstă de 15 ani, ambele din oraşul Uricani, pasagere în autoturism.
Al doilea accident, în urma căruia un copil de patru ani a fost rănit, a fost provocat de o şoferiţă de 34 de ani. Tânăra a intrat cu viteză într-o curbă deosebit de periculoasă, fără să ţină cont de faptul că drumul era alunecos, iar maşina nu era echipată cu anvelope de iarnă, a pierdut controlul volanului şi s-a oprit într-un şanţ.