Spitalul Municipal Hunedoara, reacreditat pentru cinci ani
Magdalena Şerban
De curând, Spitalul Municipal „Dr. A. Simionescu“ Hunedoara a fost evaluat de reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (A.N.M.C.S.), entitate ce funcţionează în subordinea Guvernului şi coordonarea prim-ministrului, obţinând pentru încă cinci ani Certificatul de Acreditare, document ce reflectă calitatea actului medical şi a serviciilor pe care instituţia le oferă pacienţilor. Prima acreditare a obţinut-o în 2012.
„În perioada 20-24 noiembrie, spitalul a trecut prin procesul de reacreditare, pentru prima oară noi fiind evaluaţi şi acreditaţi în 2012. Acreditarea este valabilă cinci ani, iar acum, în 2017, toate unităţile spitaliceşti (cu sau fără paturi) trebuiau să treacă prin etapa aceasta. Comisia A.N.M.C.S. a fost formată din şase specialişti şi a studiat, spre validare, o serie de indicatori (medicali, financiari, administrativi, de observare directă pe circuite etc). În total, sunt câteva mii de astfel de indicatori. Pentru a obţine acreditarea, baremul minim înseamnă un procentaj de 45 la sută ce trebuie întrunit. Nu avem încă decizia oficială, dar raportul înaintat de comisie către ANMCS „ne duce” la circa 90 la sută, deci e foarte bine. În ce priveşte indicatorii monitorizaţi şi evaluaţi, de data aceasta au fost axaţi mai mult pe calitatea serviciilor oferite pacienţilor, pe siguranţa pacienţilor, pe observarea directă, comparativ cu anul 2012, când au urmărit cu precădere partea birocratică (existenţa anumitor proceduri, protocoale etc). Ce m-a încântat însă foarte tare a fost implicarea activă a colegilor din spital în acest proces, de la medici, asistente medicale, infirmiere şi până la personalul TESA. Nimeni nu s-a plâns şi nu a contorizat zilele şi orele de stat la muncă peste program, ci i-am simţit că îşi doresc din suflet ca totul să iasă bine. Le mulţumesc mult pentru întregul efort depus”, a spus Radu Budae (foto), managerul Spitalului Municipal „Dr. A. Simionescu“ Hunedoara.
Pe de altă parte, ceea ce puţină lume ştie este că în anul 2012, în care instituţia medicală hunedoreană a fost acreditată pentru prima oară, nu plana nici un fel de presiune ca unităţile sanitare neacreditate să nu mai poată beneficia de un contract cu Casa de Sănătate, aşa cum se întâmplă în prezent.
Bravo!
Le-ati spus și ca sunt sectii pe care le închideți de sărbători?
Halal management!
Dl Buda,
Lumea se întreabă de ce ati venit de la salar de 10000,la unul de 4000?!