Falşi instalatori au jefuit o femeie de 76 de ani
Poliţia municipiului Deva a fost sesizată joi, 1 februarie, de către o femeie în vârstă de 76 de ani, din Deva, că în jurul orei 10:00, a primit în locuință doi bărbaţi necunoscuţi. Aceştia au folosit pretextul că sunt instalatori și este necesară efectuarea unor lucrări la instalația de scurgere a apei, cerându-i 1.500 lei.
După ce femeia le-a dat suma solicitată, profitând de neatenţia aces teia, falşii instalatori i-au furat dintr-o altă cameră 4.200 de lei. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi furt calificat. Se efectuează cercetări pentru identificarea celor doi şi a recuperării prejudiciului. (A. Clej)
Cate campanii s-au facut la TV si tot degeaba…