Asistaţii sociali, puşi la muncă în Deva
Sorina Popa
Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, este decis să pună lucrurile la punct şi în privinţa ajutoarelor sociale, mai exact a beneficiarilor acestora.
“Mulţi dintre devenii cu care am vorbit mi-au spus că sunt nemulţumiţi că se plătesc ajutoare sociale, dar beneficiarii acestora nu muncesc ceva pentru banii aceştia. Plătim ajutoarele sociale, pentru că asta este legea. Dar pentru banii primiţi, oamenii trebuie să presteze o activitate. Ca să fim mai eficienţi cu asistaţii sociali, am decis ca din data de 1 şi până 10 ale fiecărei luni, asistaţii sociali să muncească alături de salariaţii Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală, timp de opt ore pe zi. Să muncească acolo. Vom urmări ca ei să se prezinte la lucru. Veţi vedea că va creşte gradul de curăţenie al municipiului”, a spus edilul şef al reşedinţei de judeţ, Florin Oancea, ieri, la şedinţa de Consiliu Local.
Aleşii deveni au aprobat ieri Planul de acţiuni de interes local pentru anul 2018, acţiuni care vor fi efectuate cu persoanele beneficiare de ajutor social potrivit Legii 416/2001 privind venitul minim garantat. Luna trecută, 110 familii au beneficiat în municipiul Deva de asemenea ajutoare. Dintre acestea, 61 persoane trebuie să muncească. Suma lunară plătită pentru ajutoarele sociale, la Deva, se ridică la 35.000 de lei.
Poate ii pui si pe aia de la adapostul de noapte. Ca aia chiar nu cred ca fac nimic.
Foarte bine că nu dai banii degraba,măcar orașul este curat.Am o întrebare că vă știu de când ați fost ales Viceprimar,ce ați făcut pentu Deveni în afară de afacerile personale,Dariane’ să nu dau și altele…Mai faceți ceva și pentru oameni,faceți ședință cu Asociațiile ca să spună președinții problemele oameniilor. Cu respect Sz.L.