Politica si administratie

“A fost o săptămână parlamentară foarte densă”. Interviu cu senatorul PSD Viorel Sălan

Poliana Mardari

În interviul acordat cotidianului nostru, senatorul PSD de Hunedoara Viorel Sălan (foto) prezintă succint activitatea Senatului din săptămâna trecută, punctând câteva din principalele activităţi la care a participat, precum şi despre iniţiativele legislative al cărui autor sau coautor este.

– Ce activităţi importante aţi avut pe agenda săptămânii care tocmai s-a încheiat?
– A fost o săptămână parlamentară foarte densă. La Comisia de constituţionalitate, am avut o întâInire cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Dialogul s-a axat pe problematica CEDO. În toţi anii de când a aderat la Uniunea Europeană, România s-a confruntat cu două mari probleme sistemice: problema referitoare la retrocedarea caselor naţionalizate şi locurile de detenţie. Ne-au fost prezentate măsurile guvernamentale avute în vedere pentru a rezolva situaţia. La discuţii a participat şi agentul guvernamental la CEDO, Catrinel Brumar. Am dorit, de asemenea, să aflăm şi ce se poate face la nivelul Parlamentului României.
Tot în săptămâna trecută am susţinut, în Senat, o declaraţie politică intitulată “Modernizarea armatei va relansa şi industria de apărare a României”. Am trecut în revistă eforturile constante pe care le face Ministerul Apărării Naţionale pentru a utiliza eficient procentul de 2% alocat din bugetul de stat, în primul rând pentru înzestrarea şi modernizarea armatei.
– Ce noutăţi ne puteţi spune despre iniţiativele dumneavoastră legislative?
Şi cea de-a doua propunere legislativă al cărei principal iniţiator sunt a primit raport favorabil, urmând să fie votată în plen, la începutul acestei săptămâni. Este vorba despre Propunerea legislativă pentru modificarea art.1 lit.ad) şi a art.42 lit.o) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006. Prin adoptarea Legii 212/2017, jandarmii deţin şi folosesc mijloace de intervenţie în situaţiile create de animalele sălbatice care devin periculoase. De asemenea, în sistemul unic de urgenţă “112”, Jandarmeria Română coordonează toate intervenţiile de tipul celor menţionate anterior. Se impunea astfel şi modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, respectiv art.1 lit.ad) şi a art.42 lit.o)., în ceea ce priveşte definirea vânătorii. Schimbarea textului legislativ exceptează de la infracţiunea de braconaj intervenţiile jandarmilor asupra animalelor sălbatice. Vreau să le mulţumesc încă o dată grupurilor parlamentare şi colegilor senatori care m-au susţinut în acest demers.
– Şi la Comisia “SIPA” ce se mai întâmplă?
– Am continuat audierile factorilor responsabili de situaţia rămasă nerezolvată a documentelor cu caracter secret rămase după desfiinţarea, în 2006, a Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie din cadrul Ministerului Justiţiei. Este un fapt îmbucurător decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării de a pune la dispoziţia Comisiei documente relevante în legătură cu obiectul de activitate. Este prea devreme să vă pot oferi o concluzie, fie ea şi provizorie. Din cauza volumului mare de muncă şi a timpului scurt rămas la dispoziţie, am solicitat Birourilor permanente ale celor două Camere o prelungire a termenului de depunere a raportului final. Sperăm fie aprobată.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura