Rugby: Ştiinţa Petroşani joacă în play-out
Nicolae Gavrea
Ştiinţa Petroşani va evolua în viitor în cadrul Campionatului Naţional de seniori doar în play-out după ce a pierdut partida de sâmbătă disputată în deplasare la Tomiţanii Constanţa.
A fost ultima şansă pentru echipa din Valea Jiului pregătită de Emil Drumea, de a mai prinde un loc în play-off-ul ediţiei din acest an a competiţei, însă a pierdut cu 19 – 8.
Punctele Ştiinţei în acest meci au fost reuşite de Borş – eseu şi Tandea – lovitură de pedeapsă, în timp ce pentru Tomiţanii au marcat Sola şi Alexe câte un eseu şi Homiuc o transformare, plus un eseu de penalizare.
În semifinalele din turneul pentru locurile 1 – 4 se vor întâlni Gloria Buzău – RC Bârlad, la Buzău şi Năvodari – Tomiţanii, pe terenul echipei care va termina pe locul 2. Astăzi se joacă meciul restant din etapa a noua Rugby Club Bârlad – Tomiţanii Constanţa.
În turneul play-out pentru locurile 5 – 8, Ştiinţa Petroşani va juca acasă cu Bucovina Suceava şi are prima şansă, iar în cealaltă semifinală se vor întâlni CSU Aurel Vlaicu Arad şi RC Municipal Galaţi, gălăţenii având însă cele mai mari şanse să dispute meciul pe teren propriu.