Ştiinţa Petroşani a încheiat pe locul cinci
Ştiinţa Petroşani a terminat sezonul regulat din Divizia Naţională de Rugby pe locul cinci, pentru prima dată în ultimii cinci ani în afara podiumului, un loc cinci meritat, după investiţiile făcute şi după condiţiile pe care le au jucătorii.
Rugbiştii studenţi au intrat în vacanţă până vor participa la Campionatul Naţional de Rugby în 7, unde, de asemenea, au obţinut rezultate foarte bune. Echipa Tomiţanii Constanţa este noua campioană a Diviziei Naţionale de seniori, al doilea eşalon valoric, constănţenii, participanţi în premieră în această competiţie, au învins în finala disputată pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti, pe SCM Gloria Buzău, o echipă mult mai experimentată, cu scorul final de 17-14. (N.Gavrea)