Femeie lovită pe trecerea de pietoni în Deva
Ieri, în jurul orei 11:10, o femeie de 51 de ani, din Deva, conducea un autoturism pe un bulevard din oraş. Ajunsă în zona unei treceri de pietoni, care era amplasată la o intersecţie, semnalizată prin marcaj şi indicator rutier, aceasta nu a acordat prioritate de trecere unei femei de 73 de ani, din Deva, care traversa regulamentar strada, lovind-o cu autoturismul. În urma accidentului, femeia de 73 de ani a fost rănită grav. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală. (A. Clej)