Ursulețul salvat din tunelul feroviar din Valea Jiului a murit
Puiul de urs salvat din tunelul feroviar din Valea Jiului a pierit, au anunțat cei de la Asociația ”Milioane de prieteni”, din județul Brașov.
Mamiferul era rănit la un picior, rana i se infectase și singura soluție a fost să-i amputeze piciorul. Din păcate, Hope, așa cum l-au botezat salvatorii lui pe ursuleț, nu a supraviețuit, infecția a fost prea puternică iar trupul lui prea slăbit ca să se vindece.
”Câteva scâncete scurte și un oftat prelung de ușurare s-au auzit din boxa lui Hope. Îngrijitorul îl mângâia cu tristețe pe cap și i-a fost alături puiului de urs în clipele în care avea să-și ia rămas bun de la această lume. Infecția a fost prea puternică, iar trupul lui Hope, prea slăbit ca să îi facă față. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor oamenilor care l-au cunoscut și au încercat din răsputeri să îl ajute pe micuț, vă anunțăm cu regret că Hope, așa cum îl numisem pe puiul de urs cu o lăbuță amputată, întregește de astăzi Constelația Urșilor”, au transmis cei de la Asociația ”Milioane de prieteni”.
Puiul de urs, în vârstă de aproximativ un an și patru luni, a pierit azi dimineață, înainte de revărsatul zorilor. Infecția gravă de la piciorul amputat apucase să se extindă în tot organismul cauzând septicemie. Organismul slăbit, prea mic și fragil pentru vârsta lui Hope, nu a mai putut răspunde tratamentului cu antibiotice și a cedat. Hope a ajuns în Sanctuarul Libearty, al Asociației ”Milioane de prieteni”, în urmă cu două nopți, în data de 7 iunie, la ora 01.00, adus de urgență din Valea Jiului, unde fusese găsit într-un tunel feroviar, rănit grav la piciorul din stânga spate, cu o fractură deschisă veche, plină de muște și larve. A intrat direct în cabinetul medical, unde singura soluție pentru a-l ține în viață a fost amputarea lăbuței bolnave. Cu toate că se trezise din anestezie, a și mâncat puțină pâine cu miere, starea lui nu s-a îmbunătățit pe parcursul zilei de ieri. A primit calmante pentru a-i alina suferința și antibiotice însă, din păcate, acestea nu și-au mai făcut efectul, iar corpul bietului animal nu a mai putut lupta cu boala.
Asociaţia „Milioane de Prieteni” este una dintre cele mai vechi asociaţii de protecţie a animalelor din România. Din 1997, de la înfiinţare, membrii asociaţiei au salvat de la suferinţă şi moarte peste 25.000 de animale, majoritatea acestora fiind câini fără stăpâni, pisici, cai, măgari, dar şi urşi, lupi, vulpi, cerbi şi căprioare sau arici şi păsări de tot felul. (Natalia Bumbac)