Jucătorii de la Inter Petrila au plecat la muncă în străinătate
Fosta campioană a judeţului Inter Petrila nu a reuşit în recent încheiatul sezon să îşi păstreze supremaţia şi a pierdut atât titlul de campioană judeţeană, cât şi râvnitul trofeu Cupa României. Asta pentru că echipa petrileană a rămas fără o serie de jucători valoroşi, care au plecat pe final de sezon.
Mai mulţi jucători de bază au plecat la muncă în străinătate sau spre alte activităţi, iar alţi câţiva o vor face în aceste zile, aşa cum declară ei. Ionuţ Torkoş, Adrian Duma, Robi Perşe au plecat să-şi încerce norocul la muncă în afara ţării, în timp ce Ionuţ Androne şi Daniel Zavracu au decis să se pregătească pentru a deveni jandarmi. La muncă în străinătate va pleca şi golgheterul campionatului, Iosif Kalai. O parte din cei menţionaţi mai sus au declarat că vor reveni odată cu reînceperea campionatului în Liga a IV-a. (N.Gavrea)