Doi candidaţi pentru postul de administrator public al Devei
Doi candidaţi s-au înscris pentru postul de administrator public al municipiului Deva, potrivit viceprimarului Ovidiu Moş. Unul dintre aceştia este Vasilică Potecă (foto), secretarul general al PNL Hunedoara.
Concursul pentru funcţia de administrator public va avea loc în data de 4 iulie 2018. Până vineri, reprezentanţii Primăriei Deva trebuie să decidă dacă acceptă dosarele ambilor candidaţi sau nu. Proba scrisă va avea loc în data de 4 iulie 2018, la ora 11.00, la sediul Primăriei municipiului Deva. Rezultatul probei scrise va fi în maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei, respectiv cel târziu în data de 5 iulie 2018. Interviul se va susţine într-un termen de maximum patru zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise şi va cuprinde următoarele etape: întrebări adresate candidatului conform planului de interviu – probă cu o pondere 50 la sută din nota finală a interviului; susţinerea proiectului de management – probă cu o pondere 50% din nota finală a interviului. Municipiul Deva nu mai are administrator public de doi ani de zile, după ce conducerea primăriei de atunci a desfiinţat acest post. (S.Popa)
Dar primarul nu e administratorul orasului?
ai devalizat Apa Prod, acum devalizezi si Primaria Deva
Totii membrii PNL….a mai scapat cineva fara functie?
Stau si ma intreb….de ce l-au votat Devenii pe Oancea???
Normal ar fi sa faca ceva pentru Deveni,pentru oras….care arata destul de rau
Mergeti sa vedeti ce lucruri marete a facut la Brad, la Ilia…. acum urmeaza Deva !!! Poate ar fi bun pe viitor in locul lui Dragnea !!!