FlashPolitica si administratie

Hunedoara – o insulă de sărăcie, între alte judeţe dezvoltate. Cum arată cifrele din economie

Judeţul Hunedoara este codaş la toate capitolele privind dezvoltarea economică, în comparaţie cu alte judeţe din zonă, conform unei analize a celor de la zf.ro. Dacă în judeţe precum Arad, Alba, Sibiu sau Timiş s-au făcut investiţii private de miliarde de euro, cifrele de afaceri s-au dublat sau chiar s-au triplat, în judeţul Hunedoara, în ultimul deceniu, toate aceste cifre au stagnat.

”Judeţul Hunedoara are un business anual de 9,6 miliarde de lei, iar din 2008 încoace a reuşit să înregistreze numai un plus de 13 la sută. Businessul din Alba, unul dintre vecini, a crescut în aceeaşi perioadă cu 151 la sută, ajungând la 16,7 miliarde de lei, Sibiul a crescut cu 131 la sută, ajungând la 28 de miliarde de lei, Timişul a crescut cu 148 la sută, ajungând la 58 de miliarde de lei, iar Aradul, cu 163 la sută, având un business de 28 de miliarde de lei. Hunedoara a rămas departe şi la investiţii străine, iar dacă l-am scoate pe Mittal de la Combinat, situaţia ar fi dramatică. În trei decenii, Hunedoara a atras investiţii de numai 368 de milioane de euro, în timp ce Alba a reuşit să adune 1,07 miliarde de euro, iar Timişul, 3,5 miliarde de euro”, susţin cei de la zf.ro. Rezultatele slabe din economie se resimt şi în buzunarele oamenilor. Astfel, salariul mediu net al hunedorenilor este mult sub media salariului mediu net la nivel naţional. Conform sursei citate, în judeţul Hunedoara au mai rămas 85.000 de salariaţi, dintre care numai 1.250 câştigă peste 1.000 de euro. Salariul mediu este de 1.966 de lei, faţă de o medie naţională de 2.400 de lei net, de la finalul lui 2017.  (N. Bumbac)

2 comentarii la „Hunedoara – o insulă de sărăcie, între alte judeţe dezvoltate. Cum arată cifrele din economie

  • Cind il votezi la nesfirsit pe unul ca Molot sa-ti conduca judetul nu ai nici o sansa sa ajung din urma Elvetia… Ai sanse sa ajungi doar India sau Somalia !

  • Votati psd, votati psd. Va mareste pensiile si salariile, la stat in timp ce copiii vostri pleaca in alte tari. Votati psd, sa va umpleti burtile cu mici si bere la serbarile orasului, iar investitii ioc, infrastructura ioc, scoli si spitale noi ioc. In curand justitie ioc, ca o sa ajunga interlopii sa va fure in plina strada sau sa va violeze fetele si nu o sa le faca nimeni nimic. Votati prostovanilor psd

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura