Avem nevoie de 30.000 de doze de vaccin antigripal
Autorităţile sanitare de la noi din judeţ au trimis către Ministerul Sănătăţii, cererea cu numărul de doze de vaccin antigripal necesare pentru imunizarea persoanelor din grupele de risc. În total, ar fi nevoie de 30.000 de doze. Ieri, Ministerul Sănătăţii a anunţat că un milion de doze de vaccin antigripal vor fi distribuite direcţiilor de sănătate publică din ţară, începând din 15 septembrie. Deocamdată nu se ştie numărul exact de doze care vor ajunge la noi în judeţ şi calendarul exact al distribuirii acestora. (N. Bumbac)