Români medaliaţi cu aur la mondiale
Peste 200 de sportivi din 43 de ţări au participat în „Sala Transilvania“ din Sibiu la Campionatele Mondiale de dans sportiv. Românii Sorin Dumitru Şimon – Florentina Constantin au cucerit aurul mondial la seniori, devansându-i pe campionii lumii en-titre, Ruben Viciana Lopez şi Eva Moya, care la Sibiu au prins doar locul 3, dar şi pe medaliaţii cu argint, Erik Heyden – Julia Luckow, din Germania. România a mai cucerit o medalie şi la secţiunea dansuri standard, Răzvan-George Bătrânu şi Ana-Maria Dică ocupând poziţia a treia la juniori II. (N. Gavrea)