Fotbal, Liga a II-a: Energeticianul renunţă la unii dintre jucători
Nicolae Gavrea
ACS Energeticianul, formaţie care evoluează în liga secundă de fotbal, face curăţenie în lotul cu care a jucat echipa în turul de campionat. Antrenorul Bogdan Andone a rămas fără încă un jucător, după ce conducerea clubului a decis să facă schimbări masive în lot.
Ultimul fotbalist care a plecat de la echipa care îşi desfăşoară meciurile de pe teren propriu la Petroşani este Constantin Dudu Drugă, fundaşul stânga care fusese utilizat în 12 meciuri în actualul sezon al Ligii 2, în 11 dintre ele începând ca titular.
”Am jucat jumătate de sezon în Liga a 2-a, aveam ca obiect clasarea în primele trei locuri. Din păcate, nu am reuşit acest lucru şi, din această cauză, am reziliat contractul. Nu cred că mai putem obţine promovarea. Se încearcă o reconstrucţie din iarnă, o echipă bazată pe jucători tineri. În ceea ce mă priveşte, sunt în discuţii cu mai multe cluburi, dar, momentan, sunt acasă”, a spus Drugă, care, în cariera sa, a mai jucat pentru Ceahlăul, Farul, FC Botoşani, SC Bacău, Foresta Suceava şi Pandurii Târgu Jiu.
Portarul Horaţiu Moldovan, fundaşii Cosmin Achim, Emil Ninu şi Marius Tomozei şi mijlocaşii Viorel Nicoară, Octavian Vasile, Lucian Iordache, Laurenţiu Manole, Marian Stoenac şi Călin Cristea sunt ceilalţi jucători de care Energeticianul s-a despărţit în ultima perioadă.
Energeticianul a încheiat prima parte a sezonului pe locul 8, cu 29 de puncte, însă e departe de poziţiile promovabile direct. Lider este Sportul Snagov, cu 46 de puncte, în timp ce pe locurile 2 şi 3 sunt Academica Clinceni şi Petrolul Ploieşti, cu câte 45 de puncte.