Femeia care şi-a înjunghiat şeful îşi va afla sentinţa definitivă
Maximilian Gânju
Gabriela Buteş (foto), din Orăştie, a fost condamnată de magistraţii Tribunalului Hunedoara la trei ani şi patru luni de închisoare pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat şeful de secţie, un bărbat de 38 de ani. Asta, după ce aflase că a fost concediată de către conducerea fabricii din municipiul Orăştie.
Victima s-a arătat nemulţumită de sentinţa instanţei de fond şi a făcut apel, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia. Magistraţii au judecat apelul şi urmează să decidă dacă pedeapsa primită de Buteş este justă. Teribila faptă a avut loc în vara anului trecut, iar angajata avea un cuţit de bucătărie la ea, probabil pentru mâncare, şi l-a înfipt în abdomenul şefului ei direct după ce a fost anunţată că a fost dată afară. Lama cuţitului a ajuns în abdomen, sub coaste, rana fiind adâncă de patru-cinci centimetri, fapt ce i-a pus viaţa în pericol.