Conduceau cu permisul suspendat ori anulat
Doi hunedoreni au fost prinşi la volan de către poliţiştii rutieri, deşi nu aveau voie să conducă pe drumurile publice.
Astfel, unul dintre ei, în vârstă de 42 de ani, a fost prins în trafic pe raza municipiului Hunedoara, la volanul unei maşini, deşi avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat pentru abateri la regimul circulaţiei. Un alt şofer de 51 de ani, tot din Hunedoara, a fost prins conducând un autoturism cu permisul de conducere anulat. Cei doi sunt cercetaţi penal şi riscă închisoarea. (M.Gânju)