Ceartă conjugală, urmată de protecţie provizorie
Poliţiştii din Hunedoara au fost sesizaţi că într-o gospodărie din comuna Peştişu Mic are loc un scandal. Când au ajuns la faţa locului au constatat că este vorba de o ceartă conjugală, protagoniştii fiind o femeie în vârstă de 52 de ani, din comună şi iubitul ei, un bărbat de 70 de ani.
Oamenii legii au aplanat conflictul şi au aflat că bărbatul o ameninţase pe concubină, astfel că i-au făcut dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ameninţare. Totodată, împotriva lui a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, pentru o perioadă de cinci zile, prin care i s-a pus în vedere să nu se apropie de femeie la mai puţin de 100 de metri. (M. Gânju)