Florentina Marincu luptă pentru o medalie la Universiadă
Continuă întrecerile Universiadei de vară, care se desfăşoară la Napoli, în Italia.
Luni seara, singura reprezentantă a judeţului Hunedoara rămasă în cursa pentru medalii, atleta Florentina Marincu Iuşco a reuşit să se califice în finala competiţiei de atletism. Ea s-a situat pe primul loc în calificările în finala probei de săritura în lungime, cu un salt care a măsurat 6,54 m. Deveanca a fost urmată în clasamentul din calificări de ucrainianca Maryna Romanchuk, cu 6.49 m şi de portugheza Evelise Tavares de Veiga cu 6.39 m. (N. Gavrea)