Încă o încercare a criminalului din Peştera Vacii sortită eşecului
Maximilian Gânju
Criminalul din Peştera Vacii din, Munţii Şureanu, nu a reuşit să convingă instanţa de judecată să-l elibereze din puşcărie. Costin Munteanu (foto) a invocat ”probleme în familie” şi a cerut să-i fie întreruptă executarea pedepsei.
Curios este că solicitarea de întrerupere a pedepsei a fost iniţiată de o terţă pesroană în numele individului. Pe de altă parte, Costin Munteanu s-a folosit de identitatea unui coleg de puşcărie pentru a-i trimite o scrisoare de ameninţare cu moartea şefului statului, deoarece Klaus Iohannis nu l-a graţiat. Pentru această faptă a fost acuzat de ultraj şi este judecat la instanţa apropiată de penitenciarul unde-şi execută pedeapsa.
Cum încercarea de graţiere a fost sortită eşecului, Munteanu încearcă pe cale judecătorească să scape din celulă. Până acum tentativele au fost sortite eşecului, după ce Judecătoria Aiud a respins, ca inadmisibilă, cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată în numele condamnatului Costin Munteanu. Pensionarul din Petrila este închis pentru omor, după ce a fost găsit vinovat şi condamnat la 15 ani de închisoare. Acesta a ucis o femeie cu probleme psihice şi i-a abandonat cadavrul în Peştera Vacii din Munţii Şureanu.