Braconieri prinşi în flagrant de jandarmii montani
Maximilian Gânju
Patru bărbaţi, suspecţi de braconaj, au fost descoperiţi de jandarmii montani din Vaţa de Jos, în urma unei acţiuni pentru prevenirea şi combaterea braconajului cinegetic.
Jandarmii, însoţiţi de un poliţist de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase al I.P.J. Hunedoara, au depistat, sâmbătă seara, pe raza localităţii Buceş, pe drumul comunal din satul Tarniţa, un autovehicul de teren în care se aflau cei patru suspecţi. „Având în vedere că persoanele depistate nu deţineau documentele legale, respectiv permis de armă, permis de vânătoare permanent şi nici nu erau însoţite de organizatorul de vânătoare, iar numitul B.S., fiind singura persoană care deţinea autorizaţie de vânătoare, aceasta fiind expirată la data de 11 iulie a.c., au fost întocmite documentele pentru infracţiunea de braconaj. Acestea au fost predate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor“, a informat IJJ Hunedoara. Jandarmii au confiscat de la cei patru braconieri armele de vânătoare şi muniţia avută asupra lor.