Primăria Deva vrea ceva, ADI Deşeuri spune altceva
În această lună, se va întruni Adunarea Generală a Acţionarilor de la ADI Deşeuri Hunedoara pentru aprobarea unui nou regulament de salubrizare. Eduard Felciuc, directorul ADI Deşeuri Hunedoara, susţine că Primăria Deva a trimis doar o cerere de reziliere a contractului cu operatorul de gunoi, şi nu o notificare, aşa cum prevede legea.
Se retrage din contract, nu mai este asociat
Cei de la ADI Deşeuri au răspuns Primăriei Deva că „dacă o unitate administrativ teritorială se retrage unilateral din contract va fi obligată să plătească ADI Deşeuri: despăgubiri care să acopere prejudiciile create de retragere (daunele efective suferite şi valoarea beneficiului nerealizat de către Delegatar în timpul rămas până la expirarea contractului;valoarea integrală a investiţiilor realizate pentru respectiva unitate administrativ-teritorială prin intermediul proiectelor derulate prin ADI, iar dacă aceste investiţii au fost realizate în bunuri ce deservesc mai multe UAT-uri, ele se vor calcula pro-rată; valoarea investiţiilor neamortizate realizate de către Delegatar pentru respectiva unitate administrativ-teritorială”. Tot în răspunsul transmis Primăriei Deva, cei de la ADI Deşeuri precizează că: „Dacă un asociat se retrage din Contractul de delegare la care este parte în calitate de Delegatar, acestuia îi încetează calitatea de asociat, fapt care implică retragerea din Asociaţie”.
Nici o platformă în plus
De asemenea, susţin reprezentanţii ADI, ”în Deva trebuie să se regăsească 204 de platforme de colectare, conform contractului. Primăria Deva avea obligaţia să identifice locaţiile unde urmează a fi amplasată diferenţa de 137 de platforme de colectare. Momentan, aceasta nu a amenajat nici o platformă în plus faţă de cele existente, iar din nefericire, cele existente nu sunt suficiente”, se mai arată în răspunsul celor de la ADI.
În aceste condiţii, nu se ştie ce se va întâmpla cu contractul încheiat cu operatorul de deşeuri la Deva, mai ales că notificarea nu a fost transmisă ADI Deşeuri, ci doar o simplă solicitare de reziliere. (Sorina Popa)