Arest prelungit în cazul tânărului care ar fi abuzat o fetiţă de patru ani
Individul este din Vulcan şi ar fi violat o fetiţă de patru ani, fiica iubitei sale, timp de câteva luni. Este acuzat de viol în formă continuată, corupere sexuală a minorilor şi rele tratamente aplicate minorilor.
Alin Danciu, de 26 de ani, din Vulcan, se află în arest preventiv încă de la finele lunii mai a acestui an, iar acum a încercat încă o dată să scape de celula de arest. A cerut instanţei de judecată din Arad, locul unde s-au petrecut faptele, să i se permită o măsură preventivă mai uşoară, respectiv să fie eliberat provizoriu sub control judiciar. Judecătorii arădeni au constatat că solicitarea individului este neîntemeiată şi au respins-o, astfel că Danciu va rămâne după gratii cel puţin până la mijlocul lunii septembrie. Bărbatul este acuzat de viol în formă continuată, corupere sexuală a minorilor şi rele tratamente aplicate minorilor. Cercetată penal este şi mama copilei abuzate, o tânără de 22 de ani, tot din Valea Jiului, iubita suspectului. Acesta, împreună cu mama fetiţei au oripilat opinia publică după s-au descoperit ororile la care au obligat-o pe micuţă. (M.Gânju)
Asta e sigur PSD-ist, o fi angajat pe la primarie ?