Fotbal, Liga a IV-a. Meci cu scântei la Geoagiu
Nicolae Gavrea
Sâmbătă şi duminică au fost programate partidele din campionatul judeţean, cel din Liga a IV-a, iar rezultatele, unele neaşteptate, au schimbat oarecum structura clasamentului.
Derbiul etapei a fost întâlnirea dintre Gloria Oraşului Geoagiu – Aurul Brad, partidă care s-a încheiat nedecis, cu un scor egal 3-3(1-1), care avantajează formaţia din Brad, şi indirect pe cea din Haţeg. Oaspeţii au înscris în prima repriză prin Viorel Miclean, iar gazdele au restabilit egalitatea în min. 42 prin Chelariu, pentru ca în repriza secundă spiritele să se încingă. Gazdele s-au desprins la 2-1 prin golul marcat de Tuligă în min. 49. Arbitrul Florin Anca (Deva) a fost nevoit să acorde mai multe cartonaşe galbene şi unul roşu lui Ioan Cristea de la gazde (pentru comportament violent), la doar trei minute după ce acesta a marcat pentru echipa sa. Acelaşi Viorel Miclean de la echipa brădeană a mai înscris de două ori în min. 83 şi 88, stabilind astfel şi rezultatul final al partidei, 3-3.
Alte rezultate:
Jiul Petroşani – Victoria Călan 8-0(5-0)
Retezatul Haţeg – Minerul Uricani 6-0(1-0)
Inter Petrila – LPS Cetate II Deva 4-0(1-0)
Şoimul Băiţa – Dacia Orăştie 4-1(1-0)
În clasament, pe primul loc se află formaţia Retezatul Haţeg, cu 12 puncte, urmată de Gloria Oraşului Geoagiu cu 11 puncte şi Şoimul Băiţa cu 10 puncte.
Hai Jiul Petrosani !!!