Hoţii au ademenit-o cu produse promoţionale
O pensionară din Petroşani a rămas fără 500 de euro şi 1.400 de lei, economiile ei, după ce a căzut în „plasa“ unor escroci. Poliţiştii încearcă să dea de urma hoţilor.
Femeia, în vârstă de 73 de ani, a fost ademenită de escroci cu chilipiruri şi a făcut greşeala să-i lase în casă. A fost de ajuns o clipă de neatenţie ca hoţii să-i fure economiile. „Poliţiştii au stabilit că, în data de 13.09.2019, persoane necunoscute s-au prezentat la domiciliul femeii din Petroşani sub pretextul oferirii unor de produse promoţionale. După ce li s-a permis accesul în locuinţă, aceştia au profitat de neatenţia femeii şi i-au sustras dintr-un dulap din sufragerie 500 de euro şi 1.400 de lei”, a arătat IPJ Hunedoara. Poliţiştii din Petroşani au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt şi efectuează cercetări în vederea identificării autorilor. (M.Gânju)
Toate escrocheriile astea au la bază pofta de gheșeft a fraierilor.
Dacă nu vă trebuie pară mălăiață căpătată pe nemuncite , atunci nu veți fi NICIODATĂ victima unor astfel de escroci.