Actualitate

Căderi de stânci în Defileul Jiului

Maximilian Gânju

Încă de la finele săptămânii trecute s-a observat pe DN 66, în Defileul Jiului, la km 116+300, că de pe versanţi a căzut grohotiş, ca mai apoi bucăţile de rocă să fie din ce în ce mai mari şi să pună probleme participanţilor la trafic.

Secţia de Drumuri Naţionale Gorj în administrarea căreia se află sectorul de drum a făcut o verificare a regiunii potenţial periculoase. ”În urma verificării aeriene a zonei s-a constatat faptul că pe o vale a versantului s-a format o acumulare de pietre de diferite dimensiuni”, arată SND Gorj. Imediat după apariţia pericolului a fost alcătuită o echipă care a monitorizat situaţia la faţa locului, dar s-a apelat şi la o echipă de alpinişti ai Salvamont Gorj. Aceştia au verificat zona şi au acţionat pentru îndepărtarea grohotişului acumulat pe versant. Totodată, drumarii au luat decizia de a închide traficul rutier pe Defileul Jiului, astăzi, miercuri, 18 septembrie, pentru trei ore. ”Precizăm că lucrările vor consta în eliberarea versantului de grohotiş şi la acestea vor participa pe lângă reprezentanţii CNAIR şi cei ai Salvamont, şi ISU Gorj. De asemenea, trebuie menţionat că acţiunea de punere în siguranţă de pe Defileul Jiului presupune angrenarea unor utilaje de mare capacitate”, a informat SDN Gorj.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura