ActualitateFlash

16 decembrie 2019 – 30 de ani de la Revoluţie

Pe 16 decembrie 1989, scânteia libertăţii a fost aprinsă la Timişoara. A urmat, pentru mulţi români, o veritabilă luptă. Pe drumul spre libertate, atât în acele zile din decembrie 1989, cât şi în deceniile precedente în penitenciarele comuniste, mulţi români şi-au dat viaţa pentru o serie de valori, pentru emancipare şi egalitate, pentru noi. Nu trebuie să îi uităm şi trebuie să le cinstim sacrificiul.

Astăzi, 30 de ani mai târziu, le mulţumim că ne aflăm într-o Românie democratică, stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, membru al Uniunii Europene şi al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. Suntem o ţară care îşi respectă cetăţenii şi etnicii, oriunde s-ar afla ei. Reprezentăm în Europa şi în lume, cu mândrie, o istorie veche de mii de ani, iar totul se datorează acelui moment din decembrie 1989 şi curajului demonstrat de români.
Mai avem, însă, mult de lucru. Unitatea noastră este încercată de discursul dezbinării, curentele populiste şi politicile austere, concepute în defavoarea românilor. Acesta este punctul în care ne regăsim după trei decenii de libertate, trei decenii de obstacole şi realizări. Trebuie, mai mult ca niciodată, să ţinem aproape valorile Revoluţiei din 1989 şi să ne reamintim de idealul pentru care au luptat şi s-au sacrificat patrioţii români. Este necesar să ne cinstim eroii, libertatea câştigată şi democraţia asumată, prin realizarea următorului pas: asigurarea unei vieţi decente şi demne pentru toţi românii, indiferent de pătura socială.
Natalia-Elena Intotero, deputat PSD Hunedoara

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura