Comunitate

Au scăpat de problemele cauzate de ger

Maximilian Gânju

Gerul n-a afectat operatorul de apă şi canal din Valea Jiului, astfel că alimentarea cu apă potabilă a populaţiei s-a făcut 24 de ore din 24.

În Valea Jiului au fost înregistrate temperaturi cu mult sub limita îngheţului, cum a fost noaptea de luni spre marţi, când au fost înregistrate -17 grade Celsius.
Măsurile luate din timp de către Apa Serv Valea Jiului, cât şi campania de informare cu privire la protejarea reţelelor aflate în proprietatea consumatorilor au dus la mai puţine probleme provocate de ger. Potrivit directorului tehnic al Apa Serv Valea Jiului, Florin Donisa, în perioadele de ger au fost mult mai puţine probleme decât se preconiza, astfel că populaţia nu a fost afectată. ”Dimineaţă am făcut o verificare la dispecerat şi nu aveam branşamente îngheţate sau probleme majore. Avem mare noroc că peste zi este cald şi putem interveni chiar şi la reţeaua de canalizare cu autospecialele, dar putem derula şi lucrările planificate. Acum, de sărbători, am redus puţin activitatea la aceste lucrări, pentru ca populaţia să nu fie afectată”, a declarat reprezentantul operatorului.
Angajaţii Apa Serv Valea Jiului fac verificări în fiecare zi la captările de apă, acolo unde gerul crea probleme în fiecare an, iar până în acest moment lucrurile sunt sub control. Potrivit lui Donisa, o mare importanţă în reducerea numărului de avarii provocate de ger o are şi campania iniţiată de operator. Abonaţii au înţeles cât de necesar este să-şi protejeze instalaţiile interioare şi apometrele, astfel că nimeni nu a mai rămas fără apă din cauza gerului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura