Spărgătorii de seifuri, trimişi în judecată
Cinci brădeni sunt învinuiţi că au făcut parte din brigada de spărgători destructurată de poliţişti anul trecut. În total sunt 11 învinuiţi, iar anchetatorii au spus că au dat mai multe spargeri în partea de vest a ţării.
Suspecţii au fost trimişi în judecată de procurorii arădeni, după circa jumătate de an de anchetă, iar dosarul se judecă la Arad. Potrivit anchetatorilor, membrii grupării ar fi acţionat în perioada martie 2018-martie 2019, când au dat mai multe spargeri la societăţi comerciale. Intrau însă şi în locuinţe aparţinând unor persoane fizice, prin utilizarea de dispozitive de bruiaj a semnalului GSM emis de sistemele de alarmare şi a unor instrumente special confecţionate pentru deschiderea sistemelor de închidere a seifurilor.
Poliţiştii au stabilit că au acţionat pe raza localităţilor Chişineu-Criş, Hălmăgel, Baia de Criş, Deva şi Crişcior, dar şi pe raza judeţului Timiş. În urma spargerilor au reuşit să fure aproximativ 630.000 de lei. În Timişoara, hoţii au reuşit să fure o casetă de valori cu câteva mii de euro în interior, după ce unul dintre hoţi s-a urcat pe o frânghie. Dosarul a fost înregistrat luna trecută la instanţa de judecată din Arad, însă până acum nu a fost stabilit şi primul termen. (M. Gânju)