Nemulţumiri la penitenciar
Sindicatul Independent „Vulturul“ – Bârcea Mare, împreună cu Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) şi Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP), protestează împotriva măsurilor de reducere cu 25 la sută a salariilor din sistemul bugetar şi a măsurilor dictate de FMI. Salariaţii din Penitenciarul Bârcea-Mare vor participa la toate acţiunile de protest organizate de către confederaţiile sindicale, inclusiv la greva generală, iar mâine, 19 mai, vor participa la mitingul organizat în Piaţa Victoriei. (N.Ebner)