Etapa a doua a naţionalelor de atletism pentru seniori
Nicolae Gavrea
Continuă seria competiţiilor de atletism organizate de către federaţia de specialitate. La finalul acestei săptămâni se vor desfăşura întrecerile celei de a doua etape din cadrul Campionatului Naţional al seniorilor şi seniorilor U 23, întreceri la finalul cărora vom afla şi sportivii care ne vor reprezenta la Campionatele Balcanice de atletism pentru juniori şi seniori.
Sezonul actual a început tare, cu concursuri care se desfăşoară săptămânal iar deplasările destul de lungi şi pe traseele incomode ale României fac ca rezultatele înregistrate de către sportivi să nu fie cele mai bune.
La etapa programată, cum spuneam, la finalul acestei săptămâni, au primit acceptul să participe sportivi de la LPS Cetate Deva, mai precis: Florentina Marincu-Iuşco la 60 m şi la săritura în lungime, Eliza Eva Alzner, în probele de 60 m viteză, la garduri pe aceeaşi distanţă şi la săritura în înălţime, Elisa Xandra Enache, la săritura în înălţime, Andreea Georgiana Timu, la triplusalt şi săritura în lungime, Mihaela Ioani, la 800 m şi 1.500 m.
Speranţele la masculin se leagă de participarea juniorilor Raul Manuel Dan, care a primit acceptul pentru a lua startul în probele de 1.500 m şi 3.000 m, David Cîrlig – la 800 m şi 1.500 m, Eric Daniel Rus – la 1.500 m şi 3.000 m şi Alexandru Sebastian Popa, înscris în probele de 60 m viteză şi săritura în lungime.
În funcţie de rezultatele înregistrate la această etapă vor fi alcătuite şi loturile cu care România la participa la Balcaniada de la Istanbul, Turcia, programată la mijlocul lunii februarie.