Dosar penal pentru o femeie care a pus pe jar Valea Jiului
Maximilian Gânju
Femeia de 38 de ani venea din Italia, iar la graniţă a minţit că se întoarce din Germania. Voia să ajungă la Târgu Jiu şi s-a îmbarcat într-un autocar care pleca din Timişoara către zona Olteniei. În autobuz erau şi mai mulţi călători din Valea Jiului.
Oamenii au ajuns la Petroşani, Lupeni şi Petrila cu escorta poliţiei. Aceştia au primit recomandarea să stea în case până la sosirea rezultatului analizelor prelevate de la gorjeancă. Dacă se va constata că este infectată cu noul coronavirus, aceştia vor fi testaţi la rândul lor şi se vor afla în autoizolare timp de 14 zile.
Gorjeanca a plecat din Italia în data de 10 martie cu un autocar, a ajuns în Germania în 12 martie, iar de acolo a plecat spre Timişoara, unde a minţit autorităţile. Poliţiştii din Timiş au aflat că femeia vine dintr-o ţară de risc şi au oprit autocarul în trafic, au dat-o jos şi au escortat-o spre un centru de carantină. Mai multe persoane din Valea Jiului, mai precis din Petrila, Petroşani şi Lupeni, au călătorit alături de femeia din Gorj şi, potrivit deciziilor luate în C.N.S.S.U. referitoare la astfel de situaţii, poliţiştii i-au însoţit pe oameni până acasă, ca mai apoi să escorteze autocarul până la limita cu judeţul Gorj, unde un alt echipaj l-a preluat. Gorjeanca este cercetată penal acum pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Mai mulţi locuitori din Petrila s-au temut că în oraşul lor vor fi plasate în carantină persoane infectate cu noul coronavirus, însă situaţia a fost detensionată de autorităţi după ce li s-a explicat că zvonurile nu sunt adevărate şi nu este vorba de o asemenea măsură.