Atleta Claudia Bobocea se pregăteşte în Portugalia
Nicolae Gavrea
Atleta Claudia Bobocea (foto), şi ea calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în proba de 1.500 de metri, se pregăteşte în această perioadă în Portugalia, în zona Algarve, unde ea stă opt luni pe an, profitând de vremea frumoasă şi de condiţiile excelente.
„Autorităţile portugheze le permit sportivilor de performanţă să se antreneze în aer liber, dar nu în grupuri mai mari de două persoane. Încercăm să muncim, aşa cum am făcut-o şi până acum şi să ne urmăm visul olimpic“, mărturiseşte Claudia Bobocea.
Claudia salută decizia Comitetului Internaţional Olimpic de a amâna Jocurile Olimpice de la Tokyo pentru anul viitor. „Decizia este una corectă şi a fost luată pentru protejarea sportivilor, având în vedere că acest virus a luat amploare în toată lumea şi toate competiţiile sportive au fost anulate sau amânate. Tocmai de aceea şi noi trebuie să respectăm deciziile luate de către autorităţi şi să ne menţinem activi prin diferite activităţi pe care le putem face în casă“, a încheiat Claudia Bobocea.